Cum am publicat prima mea carte pe Amazon
Jurnal de autor
Îmi plac provocările, iar Amazon a fost o provocare pentru mine. De ce? În primul rând, mi-am dorit să văd povestea tipărită și, pentru că sunt o fire nerăbdătoare, Amazon mi s-a părut cea mai rapidă cale pentru a-mi îndeplini această dorință.
Au existat însă și provocări reale. Nu este suficient sau ușor să scrii o carte și nici să realizezi ilustrațiile. Problemele tehnice au apărut în momentul în care a trebuit să urc efectiv manuscrisul pe Amazon și să editez coperta într-un anumit format, lucru care m-a bulversat destul de mult. Atunci am auzit pentru prima dată termeni precum „bleed”, „fundal transparent”, poziționare, ghidaj și multe altele.
A fost un moment de tip „oops”, ca și cum aș fi urcat pe trambulină să sar în apă fără să știu să înot. Am respirat adânc de câteva ori și am decis să nu mă las învinsă.
Nu a fost ușor, dar am reușit prin studiu asiduu și, trebuie să menționez, și cu ajutorul AI-ului, care m-a ghidat atunci când nu mai vedeam „luminița”. Pas cu pas, am învățat ce era necesar, iar cartea mea este acum publicată pe amazon.com, atât în format ebook (epub), cât și în varianta tipărită, paperback.
Bucuria este cu atât mai mare cu cât povestea mea ajunge acum în mai multe țări și este accesibilă și altor copii, având și o versiune în limba engleză.
